ICA Research & Development – Acasă Solicitați ofertă

Ambalaje și teste de migrare

Sprijin pentru conformitatea ambalajelor destinate contactului cu alimentele: evaluarea documentației, protocoale de testare a migrării și controlul microbiologic al materialelor de ambalaj.

2 încercări acreditate RENARAnexa nr. 1/24.04.2026Vezi tabelul

Ambalajul protejează alimentul, dar este el însuși o sursă posibilă de contaminare: componente ale materialului pot trece în aliment, iar un ambalaj păstrat sau manipulat necorespunzător poate aduce contaminare microbiologică. Producătorii de ambalaje și operatorii din industria alimentară care le folosesc trebuie să poată demonstra, cu documente și cu rezultate experimentale, că materialul este potrivit pentru utilizarea prevăzută.

Ce analizăm

Pornim de la documentația furnizorului, în special declarația de conformitate, și verificăm substanțele folosite față de listele pozitive aplicabile materialelor reglementate specific, precum materialele plastice. Pe această bază propunem un protocol de testare a migrării adaptat tipului de material, alimentului ambalat și condițiilor reale de utilizare: temperatură, durata contactului, raportul dintre suprafață și volum. Ce încercări de migrare se pot efectua în laborator stabilim de la caz la caz.

Pentru igiena ambalajului, determinăm numărul total de germeni și bacteriile coliforme pe materiale de ambalaj și recipiente, ca parte a programului de control al furnizorilor sau al verificărilor de sanitație.

Pentru pagini dedicate unui anumit material, vedeți și secțiunile despre materiale plastice și despre hârtie și carton.

Cadrul legislativ

  • Regulamentul (CE) nr. 1935/2004 privind materialele și obiectele destinate să vină în contact cu alimentele;
  • Regulamentul (UE) nr. 10/2011 privind materialele și obiectele din plastic destinate să vină în contact cu alimentele;
  • Regulamentul (CE) nr. 2023/2006 privind buna practică de fabricație pentru aceste materiale.

Cum lucrăm

Discutăm mai întâi materialul, utilizarea lui și documentele disponibile, apoi stabilim împreună încercările. Rezultatele sunt comunicate într-un raport de încercare; încercările acreditate sunt marcate ca atare pe raport și se regăsesc în anexa RENAR.

Parametri și determinări

Evaluare documentară

  • Evaluarea declarației de conformitate
  • Verificarea substanțelor față de listele pozitive (plastic, hârtie, cauciuc etc.)
  • Elaborarea protocolului de testare a migrării

Încercări

  • Teste de migrare în simulanți alimentari, stabilite de la caz la caz subcontractat
  • Număr total de germeni și bacterii coliforme pe materiale de ambalaj și recipiente autorizat, neacreditat

„acreditat RENAR” trimite la rândul din tabelul încercărilor acreditate de mai jos (Anexa RENAR nr. 1/24.04.2026); „autorizat, neacreditat” înseamnă autorizat ANSVSA (Autorizația nr. 95/24.09.2025), dar în afara acreditării; „subcontractat” înseamnă efectuat de un laborator partener. O analiză cu două etichete este acreditată doar pentru matricile și metodele din tabel. „neacreditat” (produse nealimentare, pentru care nu e nevoie de autorizare) înseamnă efectuat în laboratorul ICA sau la un laborator partener, în afara acreditării.

Lista nu este exhaustivă și nu toate determinările sunt acreditate. Pentru determinări care nu apar aici, contactați departamentul comercial.

Solicitați ofertă

Spuneți-ne produsul și analizele necesare; departamentul comercial vă răspunde cu o ofertă.

Solicitați ofertă

[email protected]

+40 31 410 2020

Probele primite după ora 13:00 sunt recepționate și intră în lucru în următoarea zi lucrătoare.

Încercări acreditate RENAR

Sursa: Anexa nr. 1 la Certificatul de acreditare RENAR LI 871, emisă la 24.04.2026. Anexa (PDF)

Încercări acreditate RENAR – Ambalaje și teste de migrare. Sursa: Anexa nr. 1 la Certificatul de acreditare RENAR LI 871, emisă la 24.04.2026.
ÎncercareMatriceDocument de referințăNr. crt.
Enumerarea microorganismelor: tehnica de numărare a coloniilor la 30 °C (NTG) Teste de sanitație: materiale de ambalaj, recipiente SR EN ISO 4833-1:2014; SR EN ISO 4833-1:2014/A1:2022; SR EN ISO 4833-2:2014; SR EN ISO 4833-2:2014/A1:2022; SR EN ISO 4833-2:2014/AC:2014; PS-MB-01; SR EN ISO 18593:2018, cap.9 si 10; PS-MB-17; PS-MB-18; PS-MB-19; PS-MB-20 64
Enumerarea bacteriilor coliforme: tehnica de numărare a coloniilor Teste de sanitație: materiale de ambalaj, recipiente SR ISO 4832:2009; PS-MB-02; SR EN ISO 18593:2018, cap. 9 și 10; PS-MB-17; PS-MB-18; PS-MB-19 65

Acreditarea acoperă doar combinațiile încercare – matrice – metodă din tabel. Statutul de acreditare al fiecărui rezultat este indicat pe raportul de încercare.